Simulare Bacalaureat 2021։ Ce subiecte au primit elevii de clasa a XII-a la cea de-a doua probă de examinare

Simularea examenului național de Bacalaureat 2021 pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a a debutat luni, 22 martie, cu proba scrisă la limba și literatura română. Astăzi, simularea a continuat cu cea de-a doua probă scrisă, cea obligatorie a profilului și a specializării – proba E.c), la matematică și istorie.

Accesul elevilor în sălile de examen a fost permis până la ora 8։30, iar începând cu ora 9։00, odată cu distribuirea ultimului subiect în sala de clasă, elevii au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele primite.

Ce subiecte au primit elevii

În jurul orei 12։00 s-a încheiat cea de-a doua probă din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a. În cazul elevilor care urmează un profil real, au dat proba la matematică, iar cei care urmează un profil umanist – la istorie.

La proba de istorie, la subiectul al III-lea, elevii de la profilul umanist au avut de redactat un eseu de două pagini, în care să vorbească despre constituirea statului român modern în perioada secolelor XVIII-XIX.

La proba de matematică, elevii de la profilul real au avut de rezolvat exerciții cu integrale, derivate.

Iată ce subiecte au primit elevii claselor a XII-a și a XIII-a la proba obligatorie a profilului։

Subiectele de la profilul real – matematică

Subiectele de la profilul umanist – istorie

Calendarul simulării examenului național de Bacalaureat 2021

Simularea examenului național de Bacalaureat 2021 va continua și mâine, 24 martie, cu cea de-a treia probă scrisă pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a, cea la alegere, proba E.d). Elevii, în funcție de profilul și specializarea urmată, vor avea de ales pentru a da examenul dintre următoarele discipline։ Fizică, Biologie, Chimie, Informatică – în cazul profilului real –, și Geografie, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie, Economie și Filosofie – în cazul profilului umanist. 

Pe 25 martie, simularea examenului național de Bacalaureat 2021 va continua cu ultima probă, cea de limba maternă pntru minoritățile etnice din țară, proba E.b).

Rezultatele vor fi afișate în data de 31 martie.

Când va apărea baremul

Baremul de corectare pentru cele două discipline la care au fost testați elevii claselor a XII-a și a XIII-a va apărea în cursul zilei de astăzi, după ora 15։00, atunci când Ministerul Educației va publica, pe site-ul edu.ro, rezolvările subiectelor primite. 


Sursa pozelor։ Ziarul Unirea

Total
7
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole pe aceeași temă