Volvo anunță producția de mașini full-electrice începând cu 2030

Volvo, parte a grupului chinez Geely, a anunțat oficial că va produce mașini 100% electrice începând cu 2030. Compania se va alătura unor mărci precum Jaguar – Land Rover și Bentley și afirmă că până în 2030 vor ieși total din gamă modelelor pe combustibil. 

Până în acest moment, Volvo are pe piață un singur model electric, XC40 Recharge, iar un alt model compact, C40, urmează să fie lansat marți. În anul 2029, Volvo va produce ultimele modele hibride plug-in, iar începând cu 2030, acesta va produce mașini 100% electrice, modelele fiind vândute exclusiv online.

 Ce prețuri vor avea mașinile

În acest moment, prețurile mașinilor Volvo variază între 30.000 de euro pentru varianta de 129 CP a modelului XC40 și 82.000 de euro pentru varianta de 405 CP a modelului hibrid a lui XC60. Modelul electric XC40 Recharge P8, produs în Belgia, promite o autonomie de peste 400 km, iar prețul unui astfel de model se ridică la 60.000 de euro.

Pe viitor, compania Volvo a declarat că principala diferență este că nu va mai exista o negociere de preț pentru că prețul va fi stabilit internațional de către Volvo Cars.

Colaborările, adaptate contextului actual

Oficialii companiei Volvo au declarat că nu vor fi închideri în ceea ce privește rețeaua de dealeri. La nivel mondial, Volvo lucrează cu 2400 de dealeri și afirmă că pe viitor se dorește ca sistemul online să se combine cu cel offline în cel mai eficient mod posibil, așa cum și alte companii au construit o relație integral offline cu clienții.

Vânzările Volvo, constante în pandemie

În anul 2020, Volvo a vândut 290.000 de mașini în U.E., în ușoară scădere față de anul 2019, când au fost vândute 338.000 de mașini, cel mai mare număr de mașini vândute din istoria companiei. Totuși, în ultimii 27 de ani, Volvo a vândut constant peste 200.000 de exemplare anual, iar cel mai mic număr de mașini achiziționate de clienți a fost înregistrat în 2013, atunci când Volvo a vândut doar 230.000 de exemplare.

Sursa։ Hotnews

Diana Nunuț

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole pe aceeași temă