Ministerul Finanțelor va suspenda acordarea celor 1.500 de lei oferiți părinților pentru creșă și grădiniță

salariul minim pe economie
Sursa: Unsplash

Ministerul Finanțelor dorește va suspenda măsura prin care statul putea acorda bani salariaților pentru cheltuielile lunare cu creşa sau cu grădiniţa. Această măsură a intrat în vigoare în prima lună a anului acesta, relatează Digi24.

Începând cu 1 ianuarie 2021, salariații care au copii înscriși într-o unitate de învățământ timpurie, creșă sau grădiniță, puteau beneficia de decontarea acestor cheltuieli, prin intermediul angajatorului. Părinţii primeau lunar 1.500 de lei  de la angajator, iar mai departe, firmele urmau să-şi scadă această cheltuială din impozitele plătite statului.

Aplicarea acestei măsuri se va suspenda începând cu data de 1 aprilie 2021 până la data de 31 decembrie 2021, inclusiv.

Ce prevederi conține legea

Conform legii nr. 239/2020, articolul 25 alineatul (4), se prevedeau următoarele:

  • Cheltuielile privind funcționarea unităților de educație timpurie aflate în administrarea contribuabilului sau sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie aflate în unități care oferă servicii de educație timpurie, conform legislației în vigoare;
  • Contribuabilii care efectuează cheltuieli cu educația timpurie scad din impozitul pe profit datorat cheltuielile cu educația timpurie conform lit. i^1), dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil. În cazul în care suma depășește impozitul pe profit datorat, diferența va fi scăzută, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate;

De asemenea,  articolul 25, alineatul (9) avea următorul cuprins:

  • Sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal cheltuielile efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, învățământului dual preuniversitar și universitar, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale.

Editor: Topoliceanu Larisa

Total
12
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole pe aceeași temă