Inițativa Vinerea Verde se va aplica de săptămâna viitoare în Cluj-Napoca

„Vinerea Verde”, așa cum a fost denumit proiectul, început la inițiativa ministrului mediului Tanczos Barna, este ziua din săptămână în care toți clujenii vor beneficia de transport în comun gratuit.

Din luna aprilie clujenii vor putea călători cu mijloacele de transport în comun de câte ori vor dori, fără a fi nevoiți să plătească biletul. Acest proiect a fost inițiat în speranța reducerii poluării și emisiile de carbon din zonele urbane.

Ce declară edilul Emil Boc

„Astăzi am venit pe jos la serviciu, în mod special pentru a marca susținerea campaniei (…). În acest context, am propus să implementăm la Cluj-Napoca, începând chiar din aprilie, câte o zi cu transport public gratuit în fiecare săptămână – vinerea. (…)În cadrul proiectului vinerea verde, așa cum se numește, Primăria Cluj-Napoca va implementa o zi gratuită pentru transportul în comun în fiecare zi de vineri începând cu luna aprilie. Vom aplica acest lucru doar de luna viitoare, deoarece avem nevoie de timp pentru a pregăti hotărârea de Consiliu Local și să avem transparență decizională pentru a putea fi adoptată de Consiliul Local.

Trebuie să ne înțelegem cu CTP să vedem eventualele costuri financiare pentru acest lucru. Am discutat în principiu această temă cu conducerea CTP-ului în calitate de președinte al Asociației Metropolitane. Am căzut de acord că se poate face. Acum doar urmează să stabilim evident pașii procedurali pe care i-am descris.”, a anunțat primarul Emil Boc la postul de radio Ziua Live.

Inițiativa va începe momentan doar în municipiul Cluj-Napoca, însă primarul Emil Boc anunță că va avea discuții  și cu primarii din zona metropolitană.

„Voi discuta și cu primarii din zona metropolitană și dacă vor cotiza vom extinde această gratuitate și în afara municipiului. Momentan pot spune că doar în Cluj-Napoca o să fie implementată ideea.”, a mai adăugat edilul.

Editor: Topoliceanu Larisa

Total
3
Shares
Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole pe aceeași temă