Grădinița „Mica Sirenă” își suspendă activitatea fizică până în 8 martie

Prefectura Cluj anunță faptul că a aprobat o hotărâre conform căreia Grădinița cu Program Prelungit “Mica Sirenă” din municipiul Cluj-Napoca își va suspendă activitatea fizică până în data de 8 martie. Activitatea grădiniței se va desfășura online.

„Având în vedere adresa Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj nr. 2669 din 24.02.2021 privind rezultatele anchetei epidemiologice, înregistrată la Instituția Prefectului- Județul Cluj cu nr. 2302/25.02.2021, adresa Inspectoratului Școlar Județean Cluj nr.1537 din 25.02.2021, înregistrată Instituția Prefectului-Județul Cluj cu nr. 2303/25.02.2021, privind propunerea de suspendare a activității didactice care presupune participarea zilnică, cu prezență fizică a preșcolarilor pentru unitatea de învățământ preuniversitar Grădinița cu Program Prelungit “Mica Sirenă” din municipiul Cluj-Napoca, la propunerea Consiliului de Administrație a unității de învățământ, avizată de Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică, CJSU Cluj a aprobat prin hotărârea nr. 16, suspendarea până la data de 08.03.2021, a activității didactice care presupune participarea zilnică, cu prezență fizică a preșcolarilor, pentru această unitate”, transmite Prefectura.

Pe perioada suspendării, procesul de învățământ la unitatea de învățământ preuniversitar menționată la alin. (1) se va desfășura online.

În perioada de suspendare a cursurilor cu prezenţă fizică, conducerea unităţii de învăţământ va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:

  • curăţenia şi aerisirea claselor/sălilor;
  • dezinfecţia generală şi nebulizarea spaţiilor unităţii de învăţământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete.
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole pe aceeași temă