Ediția de anul acesta a Sports Festival Cluj nu va mai avea loc în iunie

Cea de-a treia ediție Sports Festival nu va avea loc la data clasică, în iunie 2021. Deși primele două ediții ale festivalului au avut loc în luna iunie și au strâns peste 150.000 de participanți, ediția programată pentru 2021 va fi organizată la o dată ce urmează să fie stabilită.

„Ne dorim să organizăm un festival în condiții de deplină siguranță și așteptăm directive clare date de autorități vizavi de organizarea marilor evenimente. În același timp, consultăm calendarele sportivilor și a marilor competiții internaționale. Totul, pentru a putea reveni cu o nouă ediție Sports Festival așa cum ne-am dorit-o și care să includă întâlnirea fanilor cu super campionii României, un nou super-demonstrativ de tenis Simona Halep & friends și meciul de retragere al lui Adrian Mutu. Biletele cumpărate de fani la cele două meciuri demonstrative rămân valabile”, au transmis organizatorii.

În consecință, meciul de retragere al lui Adrian Mutu va avea loc la o dată ulterioară. Fotbalistul transmite că așteaptă „din tot sufletul” să se reîntâlnească cu fanii în cadrul festivalului. „Căutăm alte date convenabile și revenim cu vești cât de curând posibil. Abia aștept să ne întâlnim pe un stadion plin”, a adăugat Mutu.

Reamintim că la meciul de retragere al lui Adrian Mutu ar fi trebuit să participe și alte vedete ale fotbalului precum Totti, Andrea Pirlo și Gatuzo.

Total
8
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole pe aceeași temă
Read More

Surprize mari pregătite de Dan Petrescu. Se știu jucătorii pe care mizează în UEFA Conference League

Dan Petrescu a anunțat jucătorii pe care va miza în grupele UEFA Conference League. Unul dintre cei mai iubiți jucători din Gruia, Giedrius Arlauskis, a fost lăsat în afara lotului. Pe listă au fost trecuți însă fotbaliștii veniți ca întăriri pentru ,,Bursuc”: Florin Ștefan, Juan Culio și Mihai Bordeianu.…