Accident pe Calea Turzii în Cluj-Napoca. Autoturism răsturnat și un branșament de gaz avariat

Pe parcursul serii trecute, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca au fost solicitate să intervină în urma unui accident rutier care s-a produs în jurul orei 20.00 pe Calea Turzii în municipiul Cluj-Napoca. Un autoturism s-a răsturnat pe plafon în afara părții carosabile și a avariat un branșament de gaz.

„În jurul orei 20.20 a fost înregistrată o solicitare pentru echipele de intervenție ca urmare a răsturnării unui autoturism pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca. Au fost dislocate la fața locului două autospeciale și două echipaje SMURD, care au găsit autoturismul răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile și ocupanții ieșiți din acesta”, transmite ISU Cluj.


„Trei persoane au fost consultate de către echipajele SMURD, dintre care doi bărbați, în vârstă de cca 20 de ani, au fost transportați la spital investigații și îngrijiri de specialitate. La evaluarea primară aceștia prezentau afecțiuni ușoare spre medii, erau în stare de conștiență și cooperanți”, completează ISU Cluj.


Pompieri au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, având în vedere că autoturismul respectiv a avariat și un branșament de gaz, pentru care a fost solicitată intervenția echipei furnizorului de utilități pentru remedierea avariei, prin dispeceratul ISU Cluj.

Producerea accidentului

„Din primele date, un conducător auto în vârstă de 46 de ani, care se deplasa înspre P-ța Cipariu, ar fi pierdut controlul asupra direcției, autovehiculul răsturnându-se în afara părții carosabile, în dreptul unui imobil, pe celalalt sens de mers. În urma evenimentului au fost răniți doi tineri de 21 și 23 de ani, pasageri în auto. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.”, transmite IPJ.

Total
0
Shares
1 comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole pe aceeași temă